Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Românii vor într-o proporţie covârşitoare schimbarea Guvernului PSD. Cum stau in sondaje restul politicienilor

Aproape 70% dintre români cred că Executivul Dăncilă ar trebui schimbat, arată un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) la comanda PMP şi obţinut de Adevărul. Tot 70% însumează şi procentul românilor care nu au încredere în Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă e aproape de şeful său de partid la capitolul neîncredere. BCS a fost unul dintre puţinele institute sociologice care au prezentat date corecte la alegerile prezidenţiale din 2014.

Metodologie Volumul eşantionului: 1087 persoane cu vârste mai mari de 18 ani domiciliate în 128 localităţi urbane şi rurale selectate din toate judeţele ţării. Tipul eşantionului: probabilist, stratificat, format din 48 straturi rezultate din intersecţia a 8 zone geografice cu 6 tipuri de localităţi urbane şi rurale.

Selecţia subiecţilor: interviurile s-au realizat la domiciliul subiecţilor. Persoanele intervievate au fost alese prin pas statistic, din 3 în 3 apartamente sau case, pornind de la numărul 3 al fiecărei străzi. În cazul în care în apartamentele sau casele selectate nu locuia sau nu răspundea nimeni s-a selectat următoarea a 3-a casă. În acest fel s-a păstrat principiul probabilist, fiind improbabil la oamenii care domiciliază la apartamente cu numere multiplu de 3 să aibă opinii semnificativ diferite de cei care locuiesc la apartamente cu alte numere. Reprezentativitate: eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă din ţară, cu o eroare de +/-3%. Au fost excluse din analiză persoanele instituţionalizate (din spitale, aziluri, mânăstiri, penitenciare, etc.) si cele plecate în străinătate (peste 20% din totalul alegătorilor). Datele prezentate sunt cele culese din teren, neponderate.

Verificarea corectitudinii lor s-a făcut de către echipa coordonatoare, prin recontactarea telefonică a 219 subiecţi (20%), care au confirmat participarea la sondaj. Ancheta de teren: 27 noiembrie – 5 decembrie 2018. Finanţator: Fundaţia Mişcarea Populară

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close