Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Povestea unui învingător. De la chirpici și orfelinat, la o afacere de peste 1 milion de euro

Cornel Manaz este un tânăr antreprenor, în vârstă de 27 de ani, care poate deveni un model pentru cei care au lipsă de încredere în ei. A fost abandonat de mamă la naștere, iar despre tatăl său nu știe nimic.

Le-a povestit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava că atunci când s-a înscris la facultate puțini au știut că e orfan și nu pentru că i-a fost rușine, ci pentru că a vrut să reușească prin „ceea ce poate, nu printr-un statut de caz social”.

Până la 12 ani a trecut prin două orfelinate. Mergea pe la oamenii din apropiere și îi ajuta prin curte la diverse treburi gospodărești pentru a mânca ceva mai bine. La 12 ani a învățat să facă chirpici și ajutat-o pe o asistentă să-și facă o casă. I-a devenit ca o soră mai mare. Zece ani mai târziu, din întâmplare, a avut parte de o întâlnire emoționantă cu ea, în Italia, într-o vacanță.

Viața a început să i se schimbe după Revoluție, după ce doi voluntari, familia Ibi și Olaf Lippold din Germania, au venit la orfelinat și l-au plăcut atât de mult pe Cornel încât au locuit împreună o perioadă.

Însă când era în clasa a VIII-a, stagiul voluntarilor s-a încheiat. „Despărțirea de ei a fost cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în viață. Am învățat că lumea vine și pleacă în viața ta și asta te învață să iei decizii”, a povestit Cornel pentru reporterii de la Monitorul de Suceava.

Proiectul lui Cornel: „Ajută-i să zâmbească!”

În timpul liceului a început să se implice în diverse proiecte sociale pe care tot el le-a demarat. Așa a apărut, de exemplu, campania „Ajută-i să zâmbească”, care sprijinea copiii cu dizabilități din Siret. În clasa lui i-a încurajat pe colegi să doneze câte un leu pentru a le cumpăra dulciuri, apoi campania s-a extins în tot liceul, apoi în tot orașul, iar proiectul există și acum.

După liceu a intrat la Facultatea de Științe Economice, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în ultimul an și-a făcut o firmă de amenajări interioare. Un an mai târziu a văzut o firmă a unui concern austriac cunoscut într-o parcare din Suceava. A mers la ei și i-a întrebat dacă nu vor un colaborator în România. I-au spus că nu, însă le-a lăsat cartea de vizită, iar după aproximativ un an s-au răzgândit și l-au sunat.

„Aveam 1.500 de euro strânşi. Am căutat o maşină potrivită în Germania, am găsit un Mercedes Vito care costa 10.000 de euro. L-am sunat pe neamţ, i-am spus că am un avans de 1.500 şi am nevoie să cumpăr maşina asta. L-am întrebat dacă mă creditează un an. Dacă îmi merge bine, plătesc maşina, dacă nu, i-o restitui şi pierd banii de avans şi ce reuşesc să-i mai plătesc lunar. A zis ok şi am făcut târgul. Am achitat maşina şi am folosit-o până anul trecut, când am donat-o unei familii cu şapte copii”, a mai povestit Cornel.

Acum e căsătorit, are o firmă cu opt angajați, iar firma sa are o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. „Mi-a dat Dumnezeu mai mult decât am meritat. Sunt motivat să-i ajut pe cei care nu stau într-un colţ şi-şi plâng de milă. Pe oameni trebuie să-i ajuţi să se dezvolte pentru că dacă doar îi hrăneşti, stagnează. Un an îi sprijin, dar pe urmă vreau să văd contribuţia lor pentru a-şi face viaţa mai bună”, e de părere Cornel.

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close