Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Povestea de dragoste fascinanta dintre un sofer si agentul de la rutiera care l-a amendat

Atentia mea era undeva la 20.000 de leghe sub motor, cand am trecut prin intersectia de la Floreasca pe un mare si superb rosu ca un apus de soare in Vama. Dupa trecere, printr-o miscare subtila de antebrat, m-a tras pe dreapta agent Ilie.

Intuneric pe Stefan cel Mare, parbrizul jegos de la ninsoarea din week-end, farurile chioare in negura serii. Mereu cand ma opreste Politia simt un gol in stomac, ca atunci cand la proba orala de la bac a trebuit sa povestesc de Harap-Alb si eu nu-l citisem niciodata. Asa si acum, cand oprisem masina pe dreapta, la vreo doua TAXI-uri parcate de autospeciala politiei. Stiu procedura, sigur nu m-a oprit ca sa ma intrebe de rezultatele Loto, asa ca pregatesc actele. Ma uit in oglinda retrovizoare cu geamul lasat. Nu se vede nimic. Ma intorc, sunt doi politisti, tocmai au oprit inca o masina. Astept si dau repeat la melodie, care-mi intra in urechi ceva mai sfioasa.
– Buna seara, agent Ilie, va rog sa imi prezentati documentele, permis, certificat de inmatriculare si buletin.

Bang, o mare lopata in crestetul capului! Ma loveste asa cum loveste crosa bila de golf, asa cum da Van Damme in ala rau care i-a omorat vecinul, ca pensionarii in usa de Lidl cand sunt promotii. Ma ia total prin surprindere ca niste mascati in toiul noptii si la 2 secunde dupa ce am ridicat ochii stiam ca viata mi se va schimba din cauza agentului Ilie. Nu poarta cascheta, asa cum ii cere regulamentul.

Sa-i spun? Sa profit de treaba asta ca sa scap de amenda? Sa-i cer ordinul de serviciu? Sa nu recunosc nimic, sa fiu agresiv si tare in clanta? Sa-l sun pe amicul ala de la IGP? Sa nu-i prezint actele? Doamneeeeeeee, cum ii lua vantul cele 19 suvite de par blond scapate din coada stransa la spate, cum isi dadea parul dupa urechea in care avea un cercel minuscul, cum se uita la mine cu ochii mai adanci ca marea… Agent Ilie este un inger imbracat in uniforma, de frumusetea unei flori de cactus.

– Poftiti documentele, ma balbai eu, in timp ce golul din stomac dispare si inima incepe sa vibreze ca un pickhammer care sparge bordurile lui Videanu.

– Ati trecut prin intersectie pe culoarea rosie a semaforului, aceasta fapta constituie contraventie si trebuie sa va retin permisul de conducere si sa va sanctionez cu 6 puncte amenda in valoare de 870 de lei imi spune agent Ilie, uitandu-se la mine si asteptand sa spun ceva, probabil obisnuita cu diversi soferi recalcitranti.

Dar eu sunt mai anesteziat ca un porc de Ignat, vad doar chipul domnisoarei Ilie, despre care as vrea sa stiu mai multe. O avea verigheta pe deget? Cum o cheama oare? Dar cati ani sa aiba? La naiba, ce parfum e asta care ma nenoroceste pe secunda ce trece?

– Frumoasa ca Marlyn Monroe… spune gura mea fara sa-mi dau seama, cu creierul blocat pe naturaletea domnisoarei Ilie, fara machiaj, fara ruj, cu The Motans cantand pe fundal.
– Pardon?

– Imi cer scuze, am ascultat toata ziua melodia asta si vorbesc prostii. Da, am gresit si nu am nicio scuza, va rog frumos sa va faceti datoria si sa ma sanctionati cum doriti, nu obiectez nimic.

– Astia sunt din Chisinau, de la mine din oras.

– Care astia?

– “Motanii” care se aud in masina, imi spune domnisoara agent, trecand de la seriozitatea ce impune respect la un zambet sovaielnic capabil sa transforme noaptea in zi, mai puternic ca bomba de la Nagasaki.

– Nu auzisem de ei pana acum o saptamana, de cand am luat masina asta de la cineva si avea CD-ul in ea. De atunci numai pe ei ii ascult.

– Ramaneti la masina, ma intorc imediat. “Versus” mi se pare cea mai intresanta melodie a lor, imi spune ea, indepartandu-se de geam zambind subtil, in timp ce eu ma holbez cu ochii cat dovlecul in oglinda retrovizoare la cea mai frumoasa uniforma din Calea Lactee.

Imediat cum se urca in Polo-ul cu girofaruri, incep sa butonez la CD Player. Imi tremura degetele, nu nimeresc nimic, si vreau sa caut cantecul care ii place ei. Fuuuck! Am de cautat prin 75 de MP3-uri… Bai, dar CD-uri din alea ca pe vremuri cu 12 melodii nu se mai fac? Noroc ca imi apare pe ecran un playlist. Dau mai jos, mai jos, mai jos, nimic. Motani cati vrei, dar nici urma de “Versus”. Ce ma fac daca nu o gasesc? Sunt mai panicat ca nu gasesc un cantec pe CD, decat ca voi ramane fara permis 30 de zile. In cele din urma, dupa ce mi-au transpirat degetele pe ecranul multimedia, o vad. E acolo. Melodia cu numarul 52. Dau play.

Pana acum treceam peste ea dupa cateva secunde, nu mi se parea interesanta. Acum, dupa cateva secunde, este imnul vietii mele. Inchid ochii si ma gandesc la agent Ilie. Vreau sa o injur, sa ma acuze de ultraj, sa ma incatuseze si sa petrec cu ea cateva ore la sectie. Doar sa o vad cat mai aproape, cat mai mult. Vreau sa-mi spuna ca m-a gasit in baza de date cum ca as fi terorist cautat in 30 de tari, sa-mi puna pistolul la tampla si sa ma culce pe asfaltul rece. De fapt, as vrea sa stiu cum o cheama. O avea pagina de Facebook? O fi casatorita, o avea copii? La naiba, agent Ilie, ce mi-ai facut in 3 minute de cand te-am cunoscut…

Uneori, foarte rar, poti fi unul dintre acei putini norocosi care pot spune ca s-au indragostit la prima vedere. Cred ca totul se rezuma la miros. Se spune ca fiecare om are un miros anume ce poate fi detectat doar de creierul unui alt om. Asa apare dragostea la prima vedere. Daca nu e reciproca treaba, imi iau amenda si dovada, ma duc acasa, fac un dus rece si ma culc uitandu-ma la Exatlon. Dar nu se poate!

Aud portiera de Polo cum se inchide in spatele meu. E EA! Se apropie de geamul masinii mele incet, nu se grabeste. Acum are cascheta pe cap. Poate ca este o agenta proaspat iesita de pe bancile Academiei, poate ca inca nu are experienta acumulata si mai are unele scapari. Dau mai tare volumul in timp ce se aude melodia ei preferata.

Apare in dreptul portierei si isi incruciseaza mainile in timp ce se uita la mine. Nu spune nimic, este serioasa. Offf, poate am intrecut masura, poate o pun intr-o situatie penibila, jenanta, nu vreau sa o supar. Dau mai incet si pun fata mea de soricel cuminte si supus. Dar ea ma loveste iar cu un zambet dumnezeiesc care imi intra prin ochi si imi atinge calcaiele. E mult mai frumoasa ca acum 10 minute…

– Aveti obiectiuni de facut la procesul verbal?
– Da! Strig eu ca din gura de sarpe, facand-o pe domnisoara Ilie sa tresara…

– Spuneti va rog, ca scriu aici, dar va rog sa fiti scurt, imi spune dumneaei cu o voce mai autoritara.

– 0721.922…

O vad cum mustaceste pe sub cozorocul sepcii albe de langa care se iveste iar cercelul mic, necajit de parul ei blond. Degetele cu care tine pixul nu au niciun inel, nicio verigheta. Strang un pumn fara sa-mi dau seama, in semn de victorie. Ma mai uit la ea 1 minut care as vrea sa tina o viata. Semnez, primesc actele, dupa care domnisoara Ilie ma saluta si da sa plece.

Cred ca, pana la urma, cineva acolo sus ne vegheaza si ne ajuta cateodata. Instantaneu, imi apare o amintire total neimportanta, vazuta subliminal pe Facebook:

– Imi cer scuze, nu vreau sa par deplasat sau lipsit de respect, dar sambata este concert “The Motans” in Beraria H ii spun, scotand capul pe geam. Agent Ilie isi intoarce usor capul, zambeste doar cu coltul gurii, dand din cap, ca si cum ar spune “Alt fraier care vrea sa ma agate”. Si se intoarce spre masina de politie in care urca nepasatoare, uitand de mine. Gata, asta a fost scurta mea poveste de dragoste la prima vedere care a durat 15 minute.

La trei zile dupa ce am ramas fara carnet, am uitat de toata treaba. Stau la birou facand niste rapoarte de audienta, cu aceiasi “The Motans” in casti. Mi-e foame si un coleg tocmai a facut niste floricele la microunde. M-am cam plictisit, vreau sa halesc ceva, sa ies afara cu baietii in pauza, poate bagam un Dristor ca de obicei. Primesc un mesaj pe WhatsApp, numar necunoscut: Ne vedem acolo!

Numai ea poate sa fie! Ma ridic in picioare si recitesc cele trei cuvinte de 10.000 de ori. Zambesc. Ba nu, mint. Nu mai zambesc, rad cu gura pana la urechi si toti din birou se uita la mine mirati. Nu mai sunt bun de nimic, imi vine sa plec si sa urlu in gura mare cat de fericit sunt, sa merg din birou in birou, sa le spun tuturor necunoscutilor ca o voi revedea sambata, sa le spun cat de frumoasa e, cat de gingas mi-a luat carnetul, cat m-am fastacit ca un elev de generala… Ii dau reply doar un OK sec si incep sa fac planul, mai minutios ca debarcarea din Normandia.

Sambata, Beraria H, Bucuresti, Romania, Calea Lactee. O caut cu disperarea unui scanner de bagaje de la aeroport, asa cum te filtreaza brigada de mosi si babe de la scara blocului. Nu se vede nicaieri. Poate nici nu vine. Poate nu era ea! Poate sunt doar inca un prost… Dar simt cum o mana ma trage incet de cot, de la spate. Cu parul desprins, cu aceiasi cercei mici, cu acelasi zambet ce transforma desertul intr-o padure de trandafiri, cu al ei miros de primavara tarzie. Doamne, ce dor mi-a fost de ea…

– Buna, eu sunt Silvia. Incepe concertul, hai sa ne asezam…

Asa mi-am cunoscut sotia.

Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close