Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Pentru zelul de care a dat dovadă în apărarea marilor corupți aflați în arest și a condamnaților, în patru ani, PSD i-a dublat bugetul și i-a crescut salariul cu circa 30%.

Salariul Avocatului Poporului este acelaşi cu al unui ministru – 12.000 pe lună – iar pensia specială se calculează în aceleaşi condiţii ca în cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, a declarat marţi Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

“Această asimilare a Avocatului Poporului ca rang şi salarizare cu ministru s-a prevăzut încă din 1997 de când a fost adoptată legea de organizare şi funcţionare a instituţiei. Este în vigoare de 21 de ani. Nu se modifică absolut nimic sub aspectul salarizării. În privinţa pensiei de serviciu şi aceasta a fost introdusă pentru Avocatul Poporului în urmă cu circa 10 ani, în urma unei decizii a CCR şi de atunci s-au mai dat vreo 3-4 decizi în ultimii ani ale Curţii în acelaşi sens. Este o prevedere clară şi în legea actuală, deci nici nu ar trebui practic să modificăm, am vrut să o facem puţin mai explicită, dar dacă nu se doreşte putem să lăsăm reglementarea actuală. Din moment ce Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească, potrivit legii, aceleaşi condiţii ca şi judecătorii CCR, s-a apreciat că şi pensia trebuie să fie aceeaşi cu cea a judecătorilor de la CCR. Este în vigoare în legea actuală de 10 ani”, a spus Ciorbea la Palatul Parlamentului.

Ciorbea a explicat că pensia specială pentru Avocatul Poporului se calculează în aceleaşi condiţii ca în cazul judecătorilor CCR şi se raportează la indemnizaţia brută a unui judecător la Curtea Constituţională.

“Nu la venituri, nu intră aici sporuri şi celelalte, doar indemnizaţia brută pe care o are un judecător de la Curte cu procentul corespunzător din aceasta. Toată activitatea, Avocatul Poporului, adjuncţii, personalul juridic, pe perioada cât exercită aceste funcţii este considerată vechime în magistratură şi toată corelarea este făcută în esenţă cu magistraţii. (… ) Având salarizarea unui ministru, miniştrii şi ceilalţi demnitari nu beneficiază de sporuri de niciun fel, nu beneficiază nici de alte venituri suplimentare, este prevăzut chiar în Constituţie că şi Avocatul Poporului şi adjuncţii nu pot să îndeplinească altă activitate decât aceea de cadru didactic universitar. Prin urmare, nu există alte venituri decât indemnizaţia. Salariul Avocatului Poporului este acelaşi cu al unui ministru, este de 12.000 pe lună, nu zeci de mii, cum am văzut într-o parte sau alta”, a menţionat Ciorbea.

El a adăugat că imensa majoritate a modificărilor Legii privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, care de dezbate în aceste zile la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, se referă la mecanismul de prevenire a torturii şi sunt obligaţii care au fost cerute României de Subcomitetul ONU pentru prevenirea torturii şi de Comitetul European. AGERPRES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close