Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Mărturia șoferului lui Vâlcov: Îmi trimitea și sume mai mici, de 100-200 milioane de lei

În procesul aflat pe rolul Tribunalului Dolj în care este judecat Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, actual consilier al premierului Viorica Dăncilă, magistrații l-au audiat pe Lucian Șușală, fostul șofer al lui Vâlcov. Acesta a povestit instanței cum îi trimitea Darius Vâlcov sume de bani pentru a realiza un hotel de patru stele în Slatina, dar și cum el primea banii destinați social-democratului în pungi cadou și genți de voiaj.

Audierea fostului șofer al lui Darius Vâlcov a fost redată de jurnaliștii de la Concret în Olt. Șușală a fost întrebat despre lucrările la Hotelul City, ocazie cu care a spus că șeful său îi trimitea „și sume mai mici, 100-200 milioane dar și mai mari, chiar 500, 1 miliard”. „100 milioane erau sume mici?”, a întrebat, cu suprindere, judecătorul. „Da doamna președintă, comparativ cu sumele de bani care s-au băgat în hotel, da, 100 milioane erau sume mici!”, a răspuns fostul șofer al lui Darius Vâlcov.

Acesta a relatat magistraților și cum avea îndatorirea să se întâlnească cu cei de la care primea Vâlcov bani. „Număram de fiecare dată banii, pentru că atunci când mă întâlneam cu Darius Vâlcov trebuia să îi spun câţi bani erau şi de la cine”, a povestit Șușală.

Mai multe detalii despre audiere, AICI.

Pe 8 februarie anul acesta, magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat pe fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, actual consilier în aparatul de lucru al prim-ministrului, la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Este vorba de dosarul în care Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.

Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close