Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Instituții paralizate, dosare blocate, procurori expuși șantajului. Prin OUG, dacă pe alte căi nu a fost de ajuns

În aceeași manieră lipsită de transparență și predictibilitate în care a abordat domeniul Justiției de la preluarea puterii, Guvernul PSD-ALDE a adoptat, într-o ședință extraordinară, mai multe modificări la legile Justiției. Cum nici înainte de ședință, nici la terminarea ei nu a fost făcut public textul ordonanței de urgență, sunt greu de anticipat, în acest moment, toate efectele pe care noile modificări le vor avea asupra sistemului judiciar. Se conturează însă, deja, consecințe în cazul unor dosare cheie, precum dosarul „Revoluției”, dosarul „Tel Drum” și dosarul „10 august”. Iar activitatea DNA și DIICOT, deja perturbată de schimbarea șefilor celor două direcții și de șicanele repetate ale Inspecției Judiciare, riscă să fie și mai mult tulburată de noile condiții de vechime impuse anchetatorilor. Practic, în mai puțin de două luni, vechimea minimă necesară pentru a ocupa o funcție de procuror DNA sau DIICOT a crescut de la 6 ani la 10 ani.

Procurorul care l-a acuzat pe Liviu Dragnea de constituirea unui grup infracțional organizat ar putea pleca din DNA ca urmare a OUG adoptate luni. Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Luni la rând, când au simulat în Parlament dezbaterile pe legile Justiției, atât ministrul Tudorel Toader, cât și majoritatea PSD-ALDE au ignorat cu nonșalanță solicitările opoziției, ale reprezentanților magistraților și ale societății civile de a cere un aviz Comisiei de la Veneția și, implicit, de a ține cont de recomandările acestui for. Chiar și după ce a apărut în spațiul public opinia preliminară a Comisiei de la Veneția, Toader și principalii reprezentanți ai coaliției PSD-ALDE s-au grăbit să minimizeze importanța recomandărilor. Ba că este doar un raport „intermediar” și că el poate suferi completări, ba că „este un document politic”, un document „extrem de subțire” și că forul internațional ar fi tratat lucrurile cu „superficialitate”.

Acum, cu fix patru zile înainte ca plenul Comisiei de la Veneția să se reunească pentru a aproba opinia preliminară din luna iulie, Guvenul PSD-ALDE s-a grăbit să adopte o ordonanță de urgență de modificare a legilor Justiției. În stilul binecunoscut, cum altfel?, fără ca măcar să publice înainte de ședința de Guvern textul ordonanței și fără ca să aștepte ca organizațiile de magistrați să-și expună un punct de vedere și să fie dezbateri pe subiect. Mai mult de atât, ca desconsiderarea să fie completă și totală, proiectul ordonanței a fost trimis vineri CSM și, evident, adoptarea OUG s-a făcut fără ca Executivul să aștepte avizul Consiliului. Cum spunea Tudorel Toader când se înghesuia, alături de alți lideri ai puterii, să dea o palmă lui Dacian Cioloș pentru modul în care a fost adoptată OUG 6/2016? „Avizul CSM e consultativ, ştim, dar tu eşti obligat să-l ceri. Când ceri avizul, trebuie să dai un timp autorităţii emitente să-l poată discuta, să-l poată emite, să-l poată trimite”, explica atunci Toader. Se vede treaba că, între timp, profesorul universitar doctor Tudorel Toader și-a schimbat opinia.

Și tot ca o dovadă a „consecvenței”, același ministru Toader ne-a explicat luni, DUPĂ ședința în care au fost adoptate modificări la legile Justiției, că a fost nevoie de OUG „pentru corelarea unora dintre prevederi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările CSM, pentru alte necesare corelări”. Frumos, nu? Ba e albă, ba e neagră, că merge doar.

În treacăt, Tudorel Toader ne-a explicat că s-ar fi mărit vechimea necesară pentru a deveni procuror DNA sau DIICOT, respectiv pentru a conduce cele două direcții. În cazul procurorilor simpli, vechimea minimă a crescut la 10 ani, în cazul șefilor, la 15 ani. De la cât? De la 8 ani, respectiv 10 ani. Ce nu a spus ministrul Justiției este însă că, în cazul procurorilor simpli, pragul de vechime pentru accederea la DNA și DIICOT a fost majorat nu mai departe de luna iulie, de la 6 ani la 8 ani. Și că, în urma acestei majorări, șase procurori au plecat deja din DNA pentru că nu mai îndeplineau condiția de vechime. Oare câți vor pleca acum, dacă ștacheta vechimii a fost ridicată la 10 ani?

Până vom afla cifre concrete, presa a arătat deja că procurorul DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan are doar 8 ani vechime. Este vorba fix de procurorul care îi dă coșmaruri lui Liviu Dragnea în dosarul „Tel Drum”, acuzândul de constituirea unui grup infracțional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și de abuz în serviciu. Întâmplare întâmplătoare, nu?

Apoi, tot Tudorel Toader a explicat că ar fi fost făcute unele modificări la regimul detașărilor, precizând că ar fi vorba de o consolidare a statutului procurorului detașat la DNA sau DIICOT. Deși din scurta prezentare a șefului MJ, modificările operate nu ar fi de natură să îngrijoreze, procurorul general, Augustin Lazăr, a simțit totuși nevoia, în baza proiectului de OUG pe care l-a văzut, să tragă un semnal de alarmă. „De exemplu, marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public și sunt foarte bine cunoscute acestea. Spre exemplu, cele pe rolul parchetelor militare – au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari și complexe. Ei bine, în aceste situații vor înceta delegările pe funcțiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desființate. Va fi foarte greu de imaginat com vor putea fi soluționate aceste dosare”, a spus Lazăr.

Întrebat dacă vor fi afectate dosare precum „Revoluția” și „10 august”, procurorul general a răspuns sec: „Toate dosarele care sunt pe rol”.

În lipsa textulului final al ordonanței adoptate și a unei dezbateri serioase pe modificările aduse – care, atenție, intră în vigoare, dacă nu se specifică altfel, de la momentul publicării în Monitorul Oficial – să nu ignorăm și avertismentele publice formulate de unii magistrați în baza proiectului prezentat de presă zilele trecute și transmis CSM.

Forumul Judecătorilor reclamă că ordonanța concepută de Ministerul Justiției nu ține cont de TOATE recomandările GRECO și ale Comisiei de la Veneția, „continuând să fie puse în pericol stabilitatea şi independenţa sistemului judiciar şi, pe cale de consecinţă, însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei”. În ceea ce-l privește pe șeful MJ, Forumul arată că acesta „continuă să aibă un cvasi-monopol în ceea ce priveşte numirea/revocarea procurorilor cu funcţii de conducere la nivelul DNA, DIICOT şi a Parchetului General, având în vedere că Preşedintele României nu se poate opune decât o singură dată, ceea ce înseamnă că, după exercitarea acestui drept de veto, va fi obligat să desemneze/revoce pe procurorul-şef dorit/nedorit de executiv”. Tot Forumul Judecătorilor mai atrage atenția că Executivul ignoră recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO în ceea ce privește înființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților și modul în care va fi desemnat șeful structurii.

La rândul său, Ministerul Public atenționează asupra modificării care permite ministrului Justiției să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a stabili dacă există indicii de abatere disciplinară din partea procurorilor. „Se creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificați magistrații din punct de vedere disciplinar”, avertizează Parchetul General, care precizează că, astfel, acțiunea disciplinară exercitată de ministrul Justiției poate deveni ,,o pârghie politică de dominare a justiției”. Sau, mai pe șleau, cum a formulat-o ex-ministrul Monica Macovei, procurorii vor fi expuși șantajului și vor fi „la mâna unui ministru numit politic”.

Iar pentru ca tabloul să fie complet, să ținem cont și de faptul că OUG de modificare a legilor Justiției a fost scoasă din joben în aceeași zi în care Curtea Constituțională a decis că sunt neconstituționale două treimi din amendamentele aduse de majoritatea PSD-ALDE Codului de procedură penală. Inclusiv unele dintre cele dorite cu ardoare de Liviu Dragnea. Sursa: Digi24.ro

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close