Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Elevă de 10 absolut la Evaluarea Naţională: „Tot timpul mi-am dorit să merg la mare. O să ajung într-o bună zi“

Cristina, elevă la o şcoală gimnazială dintr-o localitate de lângă Corabia, este printre ei. Şi-a făcut mama să plângă de bucurie atunci când, în pauza de masă, a primit vestea de la fiica sa, potrivit Adevarul.ro

Cristina Postelnicu, din Orlea, judeţul Olt,  este, spune diriginta ei, prof. Doina Dima, „un copil deosebit“. „A învăţat până în ultima zi de şcoală, credeţi-mă, niciodată n-a considerat că e prea mult. Nu cred că a făcut meditaţii, dar dacă un profesor îi dădea să rezolve cinci teste, le rezolva pe toate, nu s-a plâns. Ea a avut 10 în toţi anii de gimnaziu, era oarecum un rezultat aşteptat. M-am bucurat, dar ştiţi cum? Din tot sufletul, din tot sufletul!“, a declarat diriginta fetei, care la ultima discuţie privind orientarea în carieră a aflat de la elevă că şi-ar dori să meargă la Filologie, la un liceu din Craiova, iar mai târziu să urmeze Facultatea de Jurnalism.

Eleva a fost, doi ani la rând, la un pas de calificarea la Olimpiada Naţională de Limba Română, obţinând al doilea punctaj la nivel de judeţ. Are premii la mai toate disciplinele, la concursurile şcolare, însă rezultatele au venit cu  mult efort. Chiar şi aşa, media 10 a luat-o prin surprindere.

„Este o surpriză. Adică mă aşteptam să fi făcut, dar nu-mi imaginam că va fi 10 fix. În unele momente a fost greu, când trebuia să învăţ foarte mult, dar tot timpul mi-am dorit să iau numai 10, pentru că îmi doream tot timpul mai mult de la mine. Îmi doresc să mă mut în altă ţară şi să am un post foarte bun. Momentan nu ştiu exact ce am să fac, dar sper că totul va fi foarte bine. Îmi place foarte mult să călătoresc“, a declarat eleva. Cât despre orientarea profesională, e şi mai greu după acest rezultat. „Într-un timp îmi doream să devin avocat sau judecător, după aceea am vrut Jurnalism, acum nu ştiu.  Ar trebui să merg la Corabia la liceu, dar acum, că am luat notă mare, mă gândeam că poate am să merg mai departe. Dar e şi o problemă, pentru că ar trebui să stau la internat“, a mai spus tânăra.

Alegerea ei e greu de făcut, pe de o parte pentru că îi place Limba Română, însă nu vrea să renunţe nici la Matematică, iar pe de altă parte va fi şi o problemă de costuri. La Corabia ar fi mai uşor pentru părinţi, care lucrează în Corabia, la o croitorie, dar la Craiova costurile ar creşte.

Călătoria în Anglia i-a deschis noi orizonturi

Cristina nu a călătorit până acum foarte mult, dar, într-o vreme în care o mătuşă locuia în Anglia, iar tatăl fetei lucra la rândul său tot acolo, au avut ocazia să meargă toată familia. Atunci a descoperit că i-ar plăcea mult să călătorească, aşa că visul ei rămâne acela de a studia într-un domeniu care să-i permită să câştige ulterior bine şi să poată să descopere lumea. Până atunci niciun efort nu i se pare prea mare. În timpul şcolii se trezea la ora 6,30-7,00 pentru a se asigura că are timp suficient să înveţe. Uneori, seara, mai ieşea să stea de vorbă cu prietenii din sat.

Alegerea ei e greu de făcut, pe de o parte pentru că îi place Limba Română, însă nu vrea să renunţe nici la Matematică, iar pe de altă parte va fi şi o problemă de costuri. La Corabia ar fi mai uşor pentru părinţi, care lucrează în Corabia, la o croitorie, dar la Craiova costurile ar creşte. Călătoria în Anglia i-a deschis noi orizonturi Cristina nu a călătorit până acum foarte mult, dar, într-o vreme în care o mătuşă locuia în Anglia, iar tatăl fetei lucra la rândul său tot acolo, au avut ocazia să meargă toată familia. Atunci a descoperit că i-ar plăcea mult să călătorească, aşa că visul ei rămâne acela de a studia într-un domeniu care să-i permită să câştige ulterior bine şi să poată să descopere lumea. Până atunci niciun efort nu i se pare prea mare. În timpul şcolii se trezea la ora 6,30-7,00 pentru a se asigura că are timp suficient să înveţe. Uneori, seara, mai ieşea să stea de vorbă cu prietenii din sat.

Doar uneori, pentru că serile erau destinate temelor, iar dimineţile, învăţatului la toate disciplinele. N-a ratat nici orele de pregătite suplimentară, pe care profesorul de matematică, de exemplu,  le-a susţinut la şcoală, în fiecare zi, cu o oră înainte de începerea programului obişnuit (în clasa a VIII-a a învăţat după-amiază), chiar  dacă alţi colegi au mai sărit peste ele.

„Părinţii mi-au spus că mă sprijină în orice decizie“

Mama Cristinei a aflat de rezultatul extraordinar înregistrat la Evaluare Naţională în pauza de masă. „Prima dată am sunat-o pe mami, era în pauza de prânz. (…) L-am sunat şi pe tata, n-a putut să răspundă, dar după m-a sunat, i-am spus şi a fost foarte fericit. Mi-au spus că mă sprijină în orice decizie pe care o voi lua, nu-mi impun ceva“, a mai spus Cristina, care şi-ar dori foarte mult să vadă marea, însă este conştientă că părinţilor le-ar fi foarte greu şi îi înţelege. „Ştiu că se bucură foarte mult pentru mine şi probabil şi-ar dori să-mi ofere surprize şi de toate, dar eu îi înţeleg că nu pot.  Nu îmi doresc nimic în mod special, îmi doresc să fie fericiţi, prin reuşitele mele să le îndeplinesc şi lor visurile de părinţi. (…) Tot timpul  mi-am dori să merg la mare, dar dacă nu s-a putut… O să merg într-o bună zi“, a mai spus adolescenta.

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac
"LIKE-ul" tău CONTEAZĂ!Iți mulțumim pentru acest LIKE! Apasa aici ↗↗↗

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close