Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

DECLARAŢIE ISTORICĂ. Dragnea se gandeste sa APROBE CEREREA UDMR?

Miercuri, în urma ședinței tensionate ce a avut loc în Parlament, Liviu Dragnea a făcut o serie de precizări cu privire la proiectul depus de către UDMR prin care se dorește, printre altele, oferirea posibilității ca anumite regiuni să poată primi un statut de autonomie specială.

„Proiectul UDMR, legat de autonomie, este neconstituțional din câte mi-au spus mai mulți specialiști. UDMR tot timpul a votat legile în care a crezut și ne bazăm în continuare pe asta”, a declarat Liviu Dragnea.

UDMR a prezentat, luni, în fața Parlamentului un nou proiect care prevede, printre altele, înființarea unor regiuni separate care să poate avea „un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă”.

Printre altele, în acest proiect se solicită ca minoritățile naționale să aibă reprezentare proporțională în instituțiile administrative la nivel local, judeţean, naţional şi european, dar și în instanțe și tribunale. Mai mult, UDMR dorește ca proporțiile să se păstreze și la nivelul ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora.

Loading...

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close