Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Consiliul Național al Audiovizualului a luat decizia de a suspenda temporar, emisia postului Realitatea TV. Sancțiunea ar avea legătură cu modul în care a fost relatat mitingului Diasporei

Consiliul Național al Audiovizualului a luat decizia de a suspenda temporar, timp de 10 minute, emisia postului Realitatea TV. Potrivit postului de televiziune, sancțiunea ar avea legătură cu modul în care a fost relatat mitingului Diasporei din 10 august.

„Abuz al Consiliului Național al Audivizualului la adresa Realitatea TV. În urmă cu puțin timp, postul nostru de televiziune a fost sancționat de CNA pentru că a informat. V-a adus informații despre mitingul diasporei din 10 august și despre intervenție dură a jandarmerie. Realitatea TV a fost monitorizată strict. Pentru modul în care v-am dezvăluit tot ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, azi, CNA a hotărât să ne suspende emisia. Asa că, joi, 17 ianuarie, intre orele 19.00 si 19.10 emisia va fi suspendata”, anunță postul de televiziune.

În ședința din 10 ianuarie 2019, CNA a decis și amendarea postului Realitatea TV cu suma de 5.000 de lei. „În fapt, în perioada 20.07-4.08.2018, postul de televiziune REALITATEA TV a difuzat emisiuni de știri și dezbateri având ca subiect, un mesaj cu conținut obscen adresat PSD. Membrii Consiliului au constatat că ediţiile emisiunilor difuzate în perioada 20.07-4.08.2018, au avut un conţinut obscen, acestea fiind transmise la ore necorespunzătoare şi cu o încadrare greşită în raport de conţinutul lor, fapt de natură a prejudicia minorii”, se arată în decizia CNA.

„Membrii Consiliului au constatat că ediţiile emisiunilor de știri și dezbateri difuzate în perioada 20.07-4.08.2018, între orele 06.00-23.00, au avut un conţinut obscen de natură a prejudicia dezvoltarea minorilor, fapt ce contravine prevederilor art. 18 lit. b) din Codul audiovizualului. Potrivit dispoziţiilor invocate, nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00-23.00 producţii care prezintă scene de sex, limbaj sau comportament obscen. Astfel, în raport de conţinutul exemplificat mai sus şi de prevederile legale invocate, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a respectat obligaţia prevăzută în sarcina sa de a ţine seama de alegerea unui interval orar de difuzare corespunzător, ceea ce a avut drept consecinţă nerespectarea reglementărilor privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe”, se mai arată în decizia CNA din 10 ianuarie.

Din 14 noiembrie 2018, CNA are o nouă componență după ce plenul reunit al Parlamentului a votat zece membri – titulari şi supleanţi pentru un mandat de şase ani. Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Eva Borsos Orsolya îşi continuă activitatea în CNA, iar între cei noi se numără directorul adjunct al Muzeului Cotroceni şi un fost deputat PNL de Ialomiţa. De remarcat că ALDE a rămas fără reprezentant după ce PSD a votat împotriva propunerii sale în Comisiile reunite de cultură.

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close