Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

CE NU STIE MAMA, CE VREA COPILUL

Parca ar fi de pe alta planeta, isi spun multe tinere mamici vorbind despre propriul copil pe care nu reusesc sa il inteleaga, mai ales in primii lui ani de viata. De ce oare?

Il iubesti din tot sufletul, dar cateodata ai impresia ca face ce face doar ca sa te scoata pe tine din minti. De ce oare? Raspunsul e simplu, sustin psihologii. Copiii mici sunt, fireste, foarte diferiti de adulti. Pentru ei, notiunile de timp, de bine si r au, precum si expresiile “nu-i voie”, “e voie” sunt total necunoscute.

De exemplu, copilul mic este convins ca, daca nu-si vede mama in imediata lui apropiere, ea a disparut, a pierdut-o definitiv, ceea ce, fireste, este inspaimantator. De unde si valul de lacrimi ca-l inunda, greu de stavilit. Vor avea nevoie parintii si de ceva timp, cativa ani de fapt, si de multa rabdare pentru a-i face sa inteleaga aceste notiuni.

GREU DE LINISTIT

O prima descoperire dintre adulti si copilul mic, poate cea mai importanta, consta in faptul ca, pana ce copilul nu va fi implinit 3-3,5 ani, procesele de excitatie din sistemul lui nervos vor domina asupra celor de inhibitie. Cu alte cuvinte, in orice situatie, copilului ii este mai usor sa se lase cuprins de agitatie, de iritare decat sa fie calm. Asa li se intampla tuturor copiilor mici, oricare le-ar fi temperamentul. Viitorii flegmatici sunt, ce-i drept, mai linistiti in primii ani de viata decat colericii. Melancolicii se manifesta mai degraba prin vaicareala si lacrimi decat prin urlete, asa cum o fac colericii, care in primii trei ani de viata vor crea atatea probleme parintilor, incat acestia si le vor aminti mult timp. “A crescut si s-a linistit”, se spune adesea despre un prichindel. Intr-adevar, spre varsta de 3 ani, adesea si somnul devine mai linistit, iar tipetele insotite de plans sunt tot mai rare. Pana la 3 ani insa e cale lunga, iar reactiile inadecvate la starea emotionala a copilului o solicita pe mama in mare masura.

INVATAMINTE PENTRU MAMA

E foarte important sa tii seama ca emotiile copiilor si cele ale adultilor sunt complet diferite.

1 EMOTIILE COPILULUI SUNT INVOLUNTARE

Cu alte cuvinte, copilul nu este stapan pe propriile simtaminte. Pur si simplu nu poate, chiar daca ar vrea, sa schimbe ca la comanda o emotie cu alta. De aceea, a-i spune “linisteste-te imediat!” nu are niciun sens, pentru ca nu va reusi, oricat s-ar stradui. Si asa va fi pana la 3,5-4 ani.

2 EMOTIILE COPILULUI SUNT TRECATOARE

Se intampla adesea ca lacrimile de pe obraji sa nu i se fi uscat inca, iar zambetul sa-si fi facut deja aparitia pe chipul lui. Emotiile unui adult sunt mult mai “rigide”. Se intampla ca mama sa fie inca furioasa, iar copilul a si uitat ce s-a intamplat.

3 EMOTIILE COPILULUI, PREPONDERENT POZITIVE

Cand copilul este sanatos si nu prea obosit, prinipalele lui emotii sunt pozitive. Reprizele de plans si scandal nu vor fi mai mult de una pe zi, poate ceva mai dese cand piticul este pur si simplu coplesit de prea multe impresii. Daca insa plange si urla mult mai des si o tine asa o saptamana, doua, trei, s-ar putea sa fie sub influenta unui serios factor de stres de lunga durata, situatie in care ar fi de dorit sa mergi cu el la un specialist in dezvoltarea copilului.

4 PROPRIILE EMOTII, DE NEINTELES

Unui copil scaldat in lacrimi trebuie sa i se explice in cuvinte simple ce anume se intampla cu el si de ce plange. Important este sic a trairea care il stapaneste sa se materializeze in cuvinte. “Inteleg ca esti tare suparat, ca esti foarte oboist.” S-ar putea ca asemenea cuvinte sa intensifice pe moment plansul, dar la scurt timp se va potoli in mod surprinzator. Esential este ca va incepe cu timpul sa se inteleaga mai bine pe sine.

5 INVATA CANTECE SI POVESTIOARE

Orice copil mic intelege cu mai multa usurinta limbajul cantecelor si povestilor decat expresii de genul “linisteste-te imediat!”. O mama cu experienta stie pe de rost poezioare si povesti si simte care din ele si in ce moment anume este cea potrivita.

CANTECE DE LEAGAN, POVESTI SI POEZIOARE Ii ajuta pe amandoi, si pe copil, si pe mama. Pe copil sa se adapteze conditiilor lumii in care a intrat de curand, pe mama noului rol pe care l-a dobandit. Sigur, mamele moderne sunt inarmate cu tot felul de cunostiinte despre cum se creste si se educa un copil! Dar rareori stiu sa linisteasca, sa aline copilul. In folclorul oricarui popor exista nenumarate cantece de leagan, create pentru a alina un copil mic cand este suparat, poezioare hazlii, pentru a-l distra cand este trist. La fel povestile, alcatuite intotdeauna si pretutindeni in lume pentru a ocupa timpul opilului si pentru a-i atrage atentia asupra a ceva anume. S-ar parea ca psihologii si pedagogii inca n-au inventat metode mai bune de alinare si linistire a copilului mic.     

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close