Stiri si Noutati - informatii de ultima ora

Ce cred eu despre cei 7 ani de acasă pe care copiii ,,din ziua de azi” nu îi mai au

Încă o sintagmă pe care tot o aud în locuri publice îmbuibate de oamenii de care îmi e în general atât de drag este titlul acestui subiect, și se referă la copiii ,,din ziua de azi” și la faptul că ei nu mai au cei 7 ani de acasă, și nu în sensul că nu sunt educați, că sunt proști sau așa mai departe, ci în sensul în care nu au acele reacții și acele comportamente pe care societatea reprezentată de generațiile trecute le așteaptă. Mai pe șleau, nu fac cum le convine lor, nu îi ridică în slăvi pe cei mai în vârstă și, în cazuri mai rele, nu îi respectă și chiar se opun, îndreptățit sau nu, poziției acestora. Și asta, conform opiniei publice majoritare, cu referire în special la vârstele a doua și a treia, înseamnă că acești copii nu au cei 7 ani de acasă, că părinții lor i-au educat prost și, cel mai rău, că au învățat să se comporte așa… de acasă! Câte mame nu se îngrijorează ,,că ce o să zică X și Y când te vede așa, o să creadă că eu te-am învățat, că de acasă învață așa, că vede acasă și face așa”. De ce mă calcă asta pe nervi? Pentru că e o mare ,,tolomăcie”. Copiii chiar nu au cei 7 ani de acasă și chiar nu au cum să deprindă comportamente, gesturi, personalități și reacții învățând ,,de acasă”. Despre care 7 ani de acasă vorbim? Cine are la dispoziție 7 ani pentru a sta cu ei acasă, pentru a le oferi valorile alea la care vă așteptați voi? Cine are 7 ani din viață liberi, pentru a-l iniția pe copil în drumul societății? Bunicii? Bonele? ,,Specialiștii” din postliceală care lucrează part-time la after school? Mai ziceți, mai ziceți, că e interesant de nu mai pot.

E adevărat. Copiii sunt tot mai nestăpâniți. De părinți, de bunici, de profesori. Sunt tot mai greu de temperamentat, sunt tot mai tupeiști, sunt din ce în ce mai greu de suportat. Evitând cazurile particulare, majoritatea copiilor reprezintă o gloată de gălăgioși, cărora le pasă doar de jocuri, care sunt din cale afară de egoiști, care se ceartă și chiar se bat între ei încă de la grădiniță, care înjură ca la ușa cortului sperând că așa sunt ei mai presus de ceilalti și lista poate continua cu zeci și sute de defecte. Da, ei sunt așa și sunt de acord. Dar la fel au fost și cei de dinaintea lor. Numai că probabil pe atunci nu aveați atâta timp liber să îi vedeți, să îi judecați și să faceți voi pe înțelepții. Aveați de lucru, aveați griji pe cap și nu vă ardea vouă să stați și să priviți societatea și să comentați. Și probabil că așa sunt și părinții lor acum, nu credeți?

În plus, toate aceste comportamente sunt instincte primare ale oricărui om, reacții care se manifestă în lipsa unei îndrumări, și cu siguranță nu vor fi schimbate de faptul că voi judecați și vă dați cocoși că sunteți mai în vârstă și puteți să-i dojeniți pe cei mici, în special când părinții lor nu sunt de față să îi apere, pentru că, de ce nu, asta vă place cel mai mult și atunci prindeți cel mai mult curaj. Așadar, evident că primul instinct, când ești mic și nu ai întipărite în minte și în caracter conceptele de vinovăție, responsabilitate și consecință, vei fii egoist pentru că vei dori ceva, iar creierul tău va acționa conform instinctului egoist de a obține, pentru care va fi gata să urle, să manipuleze și să lovească. Evident că pentru a-și face dreptate când nu au conceptul de mediator înțeles, copiii vor începe să lovească în stânga și în dreapta, să plângă pentru a atrage atenția sau să facă gălăgie, în speranța că vor deveni mai autoritari, mai dominanți și, în final, vor obține ce doresc. Și toate comportamentele astea le învață ei între ei și le deprind unii de la alții. Cu excepția unor cazuri particulare, din nou, toate aceste comportamente se deprind tot din societate.

Am atât de multe exemple prin care aș putea să-mi ilustrez punctul de vedere. Dar o să folosesc câteva dintre cele mai simple, după care voi ajunge în punctul de la care am pornit, și anume atitudinea mea disprețuitoare față de sintagmele ,,cei 7 ani de acasă” și ,,așa vede și acasă, de unde învață, și de aia se comportă astfel”.

Haideți să luăm unul dintre cele mai uzuale exemple din orșsele cu transport în comun. Închipuiți-vă fie o iarnă cu temperaturi zilnice cu semnul minus, sau opusul acesteia, niște zile de iunie caniculare cu soarele care vă face să transpirați ca la sauna. Și imaginați-vă un oraș aglomerat cu mijloace de transport în comun, menite să conducă oameni dintr-o parte în alta a orașului în astfel de condiții meteorologice. Cine urcă în aceste vehicule? Evident, cei care nu dețin un alt mijloc de transport și care, pe bună dreptate, nu se încumetă să parcurgă pe jos o distanță x când pe jos alunecă până și cu încălțăminte de munte, sau când soarele te face să leșini doar când deschizi geamul. Printre aceștia se numără copiii, care merg la școală și la grădiniță și care în general au asigurat transportul gratuit, adulții, care de obicei își plătesc abonamentele și biletele și, în fine, pensionarii, care au transport gratuit. Și care, fiind la pensie, nu merg la lucru, nu-i așa? Nu voi enunța că în fiecare oraș este la fel, pentru că nu am fost în toate din România ca să mă conving. Dar știu că în 10 din cele mai populate orașe, în general, și în special la orele de vârf, aproximativ două treimi din numărul celor aflați într-un mijloc de transport sunt bătrâni. Cu batista la gură, cu toiagul într-o parte, unii mai puternici, alții abia se țin pe picioare, toți au de mers într-un loc foarte important cam în orice moment al zilei. Toți au câte o programare la ora aia la medic, nu? Și la coafor. Și să iasă în oraș cu un prieten vechi. În fine. Au dreptul de a merge unde își doresc și la orice oră și nu am de gând să comentez mai mult în legatură cu asta. Fie. Indiferent că au treabă sau că se plimbă pentru că e gratis, e decizia lor. Problema apare unde? În distribuirea locurilor din mijloacele de transport. În unele există abțibilduri sugestive care le rezervă femeilor însărcinate și oamenilor în vârstă locuri. Dar în majoritatea, nu. Și de aici începe spectacolul. Din acele câteva locuri de stat jos, pentru care cu siguranță că tinerii au plătit, toate cele din față și din spate și de lângă uși, sunt pentru bătrâni. Nu te așezi acolo. Că asta e regula… aia nescrisă, pe care trebuie să o visăm toți chiar dacă nu e corectă. Apoi, bărbații când se așază, trebuie să se asigure că nu e vreo doamnă sau domnișoară în jur, altfel se consideră ca au o problemă de educație sau de sănătate, dacă stau ei jos. Ce dacă au plătit bilet la fel? Ce dacă ne chinuim să promovăm egalitatea între bărbați și femei? Egalitate doar când ne convine nouă, băi! Când e în avantajul nostru, femeile în față!

Ei bine, am lungit-o cam mult cu scenariul. Dar acesta este. În acest context, se așază un copil pe scaun, undeva pe la mijloc, cu un ghiozdan cât el de mare, după ce a ieșit de la școală și merge singur acasă pentru că părintele e la lucru și nu poate să îl însoțească. (Pe lângă faptul că e un exemplu pentru ce vreau să spun, această întâmplare a avut loc în realitate, în spatele meu. Nu e doar rodul abstract imaginației mele.) E înghesuială, dacă nu stai jos, te strivește doamna din stânga de domnul din dreapta încercând să își facă loc. Și chiar atunci apare din senin un domn sau o doamnă mai în vârstă, și se situează, tam-tam, chiar lângă copil, mai împingând cu plasa, mai dând câte un cot, că poate-poate se ridică și îi cedează locul. Nu se duce lângă cineva mai în vârstă că nu își permite. Dar copiii sunt o țintă ușoară, de ce nu? Și zbang, chiar atunci, se mai găsesc încă trei de vârste apropiate, și sar cu toții cu gura pe acel copil. ,,Să îți fie rușine, așa te-au învățat acasă și la școală, cum să nu lași o doamnă bătrână jos? Asta e educația în ziua de azi! Să îți fie rușine! Ridică-te!”. În unele cazuri, își suflecă mânecile și îl ridică tocmai ei de pe scaun pe copil, de câte un umăr. “Copiii din ziua de azi! Nu mai au cei 7 ani de acasă! Or fi obosiți, ce le trebuie lor transport, noi mergeam pe jos cu cheia de gât! Nu mai au copiii cei 7 ani de acasă”. Și nu mai continui că deja mă enervez din nou. Acesta este unul dintre scenariile în care se susține că nu mai au copiii cei 7 ani de acasă.

Dar întreb: asta înseamnă cei 7 ani de acasă? Să fie cu ochii în 4 mereu să vadă dacă nu cumva vine cineva mai în vârstă să se așeze, înainte să ia loc? Să meargă pe la fiecare să întrebe ,,Nu vreți să stați jos în locul meu”? Să ceară voie înainte de a lua loc într-un transport public? Asta ar însemna că e un copil educat? Sau mai rău, dacă ar merge pe vremea aia minunată de afară pe jos, ca să aveți voi mai mult loc în vehicul, ar însemna că e un copil mai educat? Atunci ar avea cei 7 ani de acasă?

Pentru cei care vor tratament regal, să își ofere standarde regale și să plătească pentru ele – există mereu taxi. Dacă vorbim despre ceva public, ai același tratament indiferent de cine ești și ce vârstă ai.

Dar vă mai întreb ceva: ați încercat vreodată să îi spuneți copilului, politicos, să se dea la o parte? Așa cum vă așteptați ca și el să fie politicos? A venit vreodată vreo doamnă să îl roage să o lase să stea jos că se simte rău, indiferent de vârstă, și copilul a refuzat? Nu cred. Nu cred că vreun copil ar refuza să îi ofere locul cuiva care îl cere, indiferent de vârstă. Dar toți vreți să vi se ofere pe tavă, să fiți tratați ca niște regi fără să demonstrați comportament adecvat sau măcar să deschideți gura. Nu renunțați la orgoliu, cum să cereți voi frumos unei persoane mai tinere să vă dea locul? Dar ei nu au cei 7 ani de acasă, nu?

Din nou, vom reveni imediat asupra exemplului 1 și a concluziilor mele legate de situațiile similare de la coada de la magazin sau altele asemănătoare. Să exemplificăm acum o a doua situație, una în care ,,așa învață copiii de acasă”. Mergeți pe stradă, vedeți un copil țipând la celălalt, înjurând sau lovindu-l. ,,Eh, așa a învățat de acasă” – reacția tipică. Dar credeți voi că acasă toți copiii aștia care înjură – că numărul lor crește zilnic – sunt la rândul lor bătuți și înjurați? Că toate familiile sunt buluc de conflicte și violență? Mai mult, când copiii de la liceu merg în excursii și se îmbată de ajung sub masă, credeți că acasă vine mamica cu câte 5 sticle de vodka și vin și alcool și i le dă pe la nas, și de asta copilul învață să bea de acasă? Nu e mult mai logic că face întocmai inversul, pentru a experimenta, pentru a se simți altfel și liber sau ce se mai petrece în creierul lui? Tot în excursii, dacă își urcă picioarele încălțate în pat sau orice altă năzbâtie, prima întrebare de obicei pe care i-o adresați este: ,,așa faci și acasă, așa te învață?” NU! NORMAL CĂ NU! Ce logică de gaină vă face să puneți întrebarea asta?

În primul rând, copilul intră în societate înca de la 1-2 ani, și de la 3 ani în cele mai bune cazuri. Nu știu de pe vremea cui e chestia asta cu cei 7 ani de acasă, dar cu siguranță nu de pe când m-am născut eu, pentru că de cel puțin 20 de ani, copiii nu mai stau pe acasă începând cu 3 ani, adică grupa mică de la grădiniță. Unul din cei doi părinți are dreptul la 1 an, atenție, 1 an de concediu maternal sau paternal. Cu posibilitate de prelungire încă un an. Și stați liniștiți, că banii ăia pe care îi primește pentru a îngriji copilul nu sunt suficienți pentru laptele special, pentru scutece, pentru sutele de nevoi pe care le mai are un nou-nascut și, desigur, pentru a umple buzunarul medicilor la fiecare control/vaccin la care se prezintă. Așadar cu siguranță și acel părinte va fi nevoit, mai devreme sau mai târziu, să meargă la lucru. Și oricum, până la 2 ani, în afară de a-l învăța să vorbească, nu prea ai ce valori să-i insufli în mod conștient copilului. Iar de la 3 ani, intră în colectivitatea de la grădiniță. Unde toți copiii sunt un fel de mini-maimuțele, care copiază tot ce văd la alți copii pentru că li se pare nou și interesant. Unde își dezvoltă propria metodă de a ieși din conflicte și de a rezolva probleme, cu siguranță că nu vine educatoarea la fiecare să îi explice de-a fir a păr ce și cum în viață. Probabil că nici ea nu știe de obicei, dar nu intrăm și în discuția asta. Cu program scurt sau prelungit, grădinițele ocupă cam jumătate din ziua pe care o are copilul. Urmând ca de la 6 ani să înceapă clasa 0 și să continue până în clasa a 12-a. Timp în care părinții merg la lucru și ajung seara acasă, în care majoritatea copiilor fie stau cu bonele sau cu bunicii, fie ies pe afară să se joace, fie merg la meditații sau la after-school întregile după-amiezi, pentru ca doar seara să ajungă să stea cu părinții împreună la masă sau nici măcar atât. Deci de unde să învețe copiii toate prostiile și comportamentele de care spuneți voi că le-au deprins de acasă? Seara, în pat, când dorm? Totul se învață din societate, așa că probabil copilul lui a învățat de la copilul tău și reciproc. Probabil că imită toți un model pe care îl văd zilnic, probabil că fiecare se dezvoltă în felul lui și înca de la 3 ani, de când își face intrarea în societatea aia mică de copii, își deprinde propria responsabilitate pentru faptele sale. Când să apuce părinții să le îndrepte comportamentul? Când nu îi văd? Când sunt la lucru? Din nou, seara când dorm? Sau în aia doi ani maxim pe care îi pot petrece acasă?

Nu, copiii nu au cei 7 ani de acasă. Nimeni nu stă acasă 7 ani. Toți intră în sălbăticia unei comunități încă de la primii pași pe care îi fac, unii fac cunoștință cu lumea chiar de mici când sunt duși la creșă în lipsa altor opțiuni. Unde, din nou, siiiigur e un mediu perfect pentru dezvoltarea lor armonioasă, nu?
Copiii învață să devină adulți în timp real. Învață de la alții, învață din ce văd, din ce citesc, din ce aud în societate, în viața de zi cu zi, nu de acasă pentru că nu prea stau acasă. Petrec mai mult timp înconjurați de toți restul așa că data viitoare, învinuiți-vă pe voi pentru comportamentul celor mai tineri. Un weekend acasă și serile în familie nu sunt cele care vor reda personalitatea lor, ci mediul de afară și anturajul grupului de clasă, în care își petrec mai mult de jumătate din viață.

Ca întotdeauna, nu cred că ce am spus aici va schimba ceva. Nu cred că cei care se iau de copiii fără apărare vor citi aici și apoi vor spune ,,Da, am greșit. Îmi schimb comportamentul și atitudinea”. Pentru că și ei au deprins asta tot din societate și au învățat, la rândul lor și pe pielea lor, că cei mai bătrâni se iau de cei mai tineri. Dar deși nu se va schimba nimic în jurul meu, că eu confirm sau infirm orice, eu cu siguranță nici nu voi ridica vreodată un bărbat de pe scaun pentru că eu sunt fată, și nu voi considera că am vreodată un drept în plus la tratament special în orice situație în societate față de ceilalți în condițiile în care nu plătesc mai mult și nu ofer mai mult, și nici nu voi ceda locul unei persoane mai în vârstă dacă nu mi se va cere. Eu voi decide asupra faptelor mele, și nu constrângerile impuse de indivizi ai societății care îmi este atât de dragă. Și nu, nu așa m-au învățat acasă.

Loading...
traduceri autorizate Iasi
premium wordpress themes

beton amprentat
inchirieri atv Bran
beton imprime montpellier
mobilier scolar
tractari auto nadlac
"LIKE-ul" tău CONTEAZĂ!Iți mulțumim pentru acest LIKE! Apasa aici ↗↗↗

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigarii reprezinta acceptul dumneavoastra Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close